Numeralul cardinal

Numeralul cardinal
Numeralul cardinal
Avem nevoie de un pic de ajutor
Numeralul

Numeralul cardinal este numeralul care exprimă numeric cantitatea obiectelor. Numeralul cardinal răspunde la întrebările câţi?, câte?

Numeralul cardinal poate fi:

  • Propriu-zis – exprimă un număr abstract sau un număr de obiecte:
    • numeral cardinal simpluExemple de numerale cardinale simple: unu, doi, trei, patru, cinci, sută, mie, milion, miliard etc.
    • numeral cardinal compusExemple de numerale cardinale compuse: unsprezece, doisprezece, treisprezece, douăzeci, treizeci etc.
  • Colectiv – exprimă însoțirea, ideea de grup. Exemple de numerale cardinale colective – Exemple de numerale cardinale colective: amândoi, amândouă, tustrei.
  • Multiplicativ – arată de câte ori crește o cantitate sau se mărește o acțiune. Exemple de numerale cardinale multiplicative: îndoit, întreit, înzecit, dublu, cvadruplu etc.
  • Distributiv – exprimă repartizarea și gruparea numerică a obiectelor. Exemple de numerale cardinale distributive: câte unul, câte doi, câte trei.
  • Adverbial (de repetiție, iterativ) – indică de câte ori se îndeplinește o acțiune. Exemple de numerale cardinale iterative: o dată, de două ori, de trei ori.
  • Fracționar – arată fracția unei cantități. Exemple de numerale cardinale fracționare: doime, zecime, sutime, miime.
Avem nevoie de un pic de ajutor
Numeralul

1 Trackback / Pingback

  1. Numeralul | Gramatica limbii române

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*