ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a îmbălătúră f., pl. ĭ. Fig. Lucru îmbălat (ocară, insultă, mincĭună).
Sursa: Dicționaru limbii românești
îmbălătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)