VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. – Din fr. vestale, lat. vestalis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a VESTÁLĂ s.f. 1. (Ant.) Preoteasă a zeiței Vesta, care întreținea focul sacru în templul acesteia. 2. (Fig.) Femeie castă. [< lat. vestalis, cf. fr. vestale].
Sursa: Dicționar de neologisme
VESTÁLĂ s. f. (la romani) preoteasă a zeiței Vesta, care întreținea focul sacru în templul acesteia. ◊ femeie virtuoasă. (< fr. vestale, lat. vestalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
vestálă s. f., g.-d. art. vestálei; pl. vestáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *vestálă f., pl. e (lat. vestalis). La vechiĭ Romanĭ, preuteasă a Vesteĭ, zeița foculuĭ. (Vestalele eraŭ șase și întrețineaŭ focu sacru, care se înoĭa la 1 Martie în fie-care an. Dacă se stingea, pontificele bicĭuĭa [!] vestala vinovată).
Sursa: Dicționaru limbii românești
vestală f. 1. preoteasa Vestei, însărcinată cu întreținerea focului sacru; 2. fig. femeie de o virtute perfectă, fată de o castitate exemplară.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. – Din fr. vestale, lat. vestalis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)