Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele umăr:

ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (În sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

úmăr (-meri), s. m.1. Articulație dintre mînă și trunchi la om. – 2. Parte de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). – 3. Pomeți, partea osoasă din mijlocul obrazului. – 4. Umeraș de haine. – 5. Partea proeminentă de la leucă.6. Mîner la ferăstrăul de mînă. Mr. (n)umir, megl. numir, istr. (r)umer. Lat. hŭmĕrus (Pușcariu 1794; REW 4232), cf. it. omero, sp., port. hombro. În sensurile 4-6 este n.Der. umărar, s. n. (umeraș); umăraș, s. n. (broderie la umărul iilor); umăros (var. umeros), adj. (cu umeri lați); umeri, vb. refl. (a se sforța). Pentru umăr „pomete”, cf. ALR, I, 24.
Sursa: Dicționarul etimologic român

úmăr1 (parte a corpului, a unui obiect) s. m., pl. úmeri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

úmăr2 (umeraș) (reg.) s. n., pl. úmere
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

úmăr m., pl. erĭ, și n., pl. ere (lat. húmerus și ŭmerus, sp. pg. hombro). Partea trupuluĭ unde mîna se unește cu spata (omoplatu) și clavicula: a duce un sac pe umăr. A da (saŭ a strînge) din umerĭ, a mișca umeriĭ arătînd că nu știĭ saŭ nu-țĭ pasă. A pune umăru, a da ajutor cuĭva ca să scape de o greutate. A te uĭta peste umăr, a te uĭta cu dispreț. Umeriĭ fețeĭ saŭ obrajilor (etim. pop. îld. meriĭ obrajilor. Cp. cu lat. pop. melum, „măr” și, la pl., „umeriĭ obrajilor”, ca fr. pommettes, dim. d. pomme, măr), oasele cele ĭeșite ale fețeĭ, care se observă maĭ ales la rasa galbenă. De-a umăr (Rar), pe umăr: a duce un sac de-a umăr (Cp. cu de-a spinare).
Sursa: Dicționaru limbii românești

umăr m. 1. partea corpului prin care brațele dela om (sau gambele anterioare la cuadrupede) șe leagă de trunchiu; a da din umeri, a indica prin această mișcare nedumerirea sau disprețul său; 2. prin analogie: umărul lancei; umerii de deal EM. [Lat. HUMERUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

úmăr1 (parte a corpului, a unui obiect) s. m., pl. úmeri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

úmăr2 (umeraș) (reg.) s. n., pl. úmere
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

umăr m. 1. partea corpului prin care brațele dela om (sau gambele anterioare la cuadrupede) șe leagă de trunchiu; a da din umeri, a indica prin această mișcare nedumerirea sau disprețul său; 2. prin analogie: umărul lancei; umerii de deal EM. [Lat. HUMERUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop:) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (În sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

úmăr (-meri), s. m.1. Articulație dintre mînă și trunchi la om. – 2. Parte de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). – 3. Pomeți, partea osoasă din mijlocul obrazului. – 4. Umeraș de haine. – 5. Partea proeminentă de la leucă.6. Mîner la ferăstrăul de mînă. Mr. (n)umir, megl. numir, istr. (r)umer. Lat. hŭmĕrus (Pușcariu 1794; REW 4232), cf. it. omero, sp., port. hombro. În sensurile 4-6 este n.Der. umărar, s. n. (umeraș); umăraș, s. n. (broderie la umărul iilor); umăros (var. umeros), adj. (cu umeri lați); umeri, vb. refl. (a se sforța). Pentru umăr „pomete”, cf. ALR, I, 24.
Sursa: Dicționarul etimologic român

úmăr m., pl. erĭ, și n., pl. ere (lat. húmerus și ŭmerus, sp. pg. hombro). Partea trupuluĭ unde mîna se unește cu spata (omoplatu) și clavicula: a duce un sac pe umăr. A da (saŭ a strînge) din umerĭ, a mișca umeriĭ arătînd că nu știĭ saŭ nu-țĭ pasă. A pune umăru, a da ajutor cuĭva ca să scape de o greutate. A te uĭta peste umăr, a te uĭta cu dispreț. Umeriĭ fețeĭ saŭ obrajilor (etim. pop. îld. meriĭ obrajilor. Cp. cu lat. pop. melum, „măr” și, la pl., „umeriĭ obrajilor”, ca fr. pommettes, dim. d. pomme, măr), oasele cele ĭeșite ale fețeĭ, care se observă maĭ ales la rasa galbenă. De-a umăr (Rar), pe umăr: a duce un sac de-a umăr (Cp. cu de-a spinare).
Sursa: Dicționaru limbii românești

ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop:) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)