TURBURÁ vb. I v. tulbura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a turburà v. (activ) 1. a face turbure: a turbura apa; 2. a cauza o agitațiune violentă: viscolul turbură aerul; 3. a cauza turburare, dezordine: a turbura pacea publică; 4. a semăna vrajbă: a turbura o familie; 5. a suspenda, a distruge facultățile sufletului: asta i-a turburat mintea, judecata; 6. a întrerupe: a turbura o convorbire. ║ (reciproc) 1. a deveni turbure: cerul s’a turburat; 2. fig. a simți o tulburare a minții, a-si pierde cumpătul: oratorul s’a turburat. [Lat. *TURBURARE (tras din TURBARE)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TURBURÁ vb. I v. tulbura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)