SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; drăgaică. II. (La pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SÂNZIÁNĂ, sânziéne, s. f. ~ (prob. din lat. *sanctae Dĩānae [cf. calabr. santu Diana = expresie injurioasă], prin încrucișare cu Sanctus Iohannes)Sursa: Dicționarul etimologic român
sânziánă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei (-zi-e-); pl. sânziéneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Sânziană (sâmziană) f. 1. zina cu părul de aur din povești, numită obișnuit Cosânzeană; 2. pl. ființe fantastice: drăgaicele, sâmzienele, strigele AL. [Sâmziana, ca și Drăgaica, însemnează totdeodată ziua sfântului Ioan (v. sâmziene) și cea mai frumoasă fată țărancă aleasă la acea sărbătoare (v. drăgaică); de aci, în lumea basmelor, zina frumuseții cea cu cosițele de aur (v. Cosânzeană), plăsmuire de origină creștină generalizată în povești].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; Drăgaică. 3. (La pl.) Iele. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)