súcă (-ci), s. f. – 1. Obicei rău, viciu. – 2. Supărare. Mag. szokás „obicei” (Cihac, II, 527; Gáldi, Dict., 160). În Trans. – Der. sucaș, adj. (vicios, nărăvaș); sucui, vb. (Trans., rar, a se vicia).Sursa: Dicționarul etimologic român SÚCĂ s. f. (Reg.) Capriciu, toană, nărav. – Magh. szokás „obicei”.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
súcă f., pl. inuzitat ĭ (cp. cu bg. sukam, sug). Nord. Poftă, toană: cînd o pălea suca de băut (Șez. 30, 197).
Sursa: Dicționaru limbii românești