STAN s. n. v. stană.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a Stan s. m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se folosește pentru a exprima ideea de „un oarecare, unul în plus”; Stan și Bran; Stan Pățitul. – Der. Stana (var. Stanca), s. f.; stancă, s. f. (ceucă, Corvus monedula), în ce privește numele comun pentru țigănci, cf. cioacă, cioară.Sursa: Dicționarul etimologic român
STAN, stani, s. m. (Reg.) Parte a cămășii femeiești, de la brâu în sus. ♦ Parte a cămășii femeiești, de la brâu în jos. – Bg., sb. stan.Sursa: Dicționarul limbii române moderne stan, s.m. – 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel 1979). 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră” (Papahagi 1925: 264). 3. Stan, nume de familie frecvent în Săpânța. – Din sl. stanŭ „ședere, oprire„, part. lui stati „a fi” (Titkin, Candrea cf. DER, DEX). Ref. la (3) Stan < stană „stâncă”, ref. la o legendă locală care vorbește despre bărbatul prefăcut în stâncă de dragul zânei Săpâncioara; dar poate fi și der. din Stanislav.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
Stan m. nume bărbătesc foarte răspândit: Stan sau Bran; Stan-Pățitul, om cu experiență îndelungată: la orice treabă de Stan-Pățitul întreabă PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stan n. Mold. pieptul cămășei. [Rus. STANŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stan (stană) n. și f. bolovan: stanuri trunchiate despicau negurele Em. se făcură stane de piatră ISP. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
1) stan (Trans.) n., pl. urĭ (vsl. stanu-, stafiune, stînă, rut. rus. „stațiune, statură, talie”) și stánă (vest) f., pl. e (din pl. stane îld. stanurĭ. V. steĭ 1, stîncă). Stană de peatră, peatră grea și nemișcată: Șloim sta ca un stan de peatră (Agrb. Int. 57). – Și stean (ea dift.), pl. urĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) stan n., pl. urĭ (ca și stan 1). Est. Corpu uneĭ cămășĭ, sacu fără mînicĭ (La cele femeĭeștĭ, stanu e de pînză de fabrică, maĭ ĭeftină, ĭar partea de sus, numită în Munt. cĭupag, e de pînză de casă brodată). – Țpl. probabil greșit cu înt. de „cĭupag”.
Sursa: Dicționaru limbii românești
STAN s. n. v. stană.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) STAN s. n. v. stană.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a Stan s. m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se folosește pentru a exprima ideea de „un oarecare, unul în plus”; Stan și Bran; Stan Pățitul. – Der. Stana (var. Stanca), s. f.; stancă, s. f. (ceucă, Corvus monedula), în ce privește numele comun pentru țigănci, cf. cioacă, cioară.Sursa: Dicționarul etimologic român STAN, stani, s. m. (Reg.) Parte a cămășii femeiești, de la brâu în sus. ♦ Parte a cămășii femeiești, de la brâu în jos. – Bg., sb. stan.Sursa: Dicționarul limbii române moderne stan, s.m. – 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel 1979). 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră” (Papahagi 1925: 264). 3. Stan, nume de familie frecvent în Săpânța. – Din sl. stanŭ „ședere, oprire„, part. lui stati „a fi” (Titkin, Candrea cf. DER, DEX). Ref. la (3) Stan < stană „stâncă”, ref. la o legendă locală care vorbește despre bărbatul prefăcut în stâncă de dragul zânei Săpâncioara; dar poate fi și der. din Stanislav.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
Stan m. nume bărbătesc foarte răspândit: Stan sau Bran; Stan-Pățitul, om cu experiență îndelungată: la orice treabă de Stan-Pățitul întreabă PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stan n. Mold. pieptul cămășei. [Rus. STANŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stan (stană) n. și f. bolovan: stanuri trunchiate despicau negurele Em. se făcură stane de piatră ISP. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
1) stan (Trans.) n., pl. urĭ (vsl. stanu-, stafiune, stînă, rut. rus. „stațiune, statură, talie”) și stánă (vest) f., pl. e (din pl. stane îld. stanurĭ. V. steĭ 1, stîncă). Stană de peatră, peatră grea și nemișcată: Șloim sta ca un stan de peatră (Agrb. Int. 57). – Și stean (ea dift.), pl. urĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) stan n., pl. urĭ (ca și stan 1). Est. Corpu uneĭ cămășĭ, sacu fără mînicĭ (La cele femeĭeștĭ, stanu e de pînză de fabrică, maĭ ĭeftină, ĭar partea de sus, numită în Munt. cĭupag, e de pînză de casă brodată). – Țpl. probabil greșit cu înt. de „cĭupag”.
Sursa: Dicționaru limbii românești
STAN s. n. v. stană.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) STAN s. n. v. stană.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
Stan s. m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se folosește pentru a exprima ideea de „un oarecare, unul în plus”; Stan și Bran; Stan Pățitul. – Der. Stana (var. Stanca), s. f.; stancă, s. f. (ceucă, Corvus monedula), în ce privește numele comun pentru țigănci, cf. cioacă, cioară.Sursa: Dicționarul etimologic român STAN, stani, s. m. (Reg.) Parte a cămășii femeiești, de la brâu în sus. ♦ Parte a cămășii femeiești, de la brâu în jos. – Bg., sb. stan.Sursa: Dicționarul limbii române moderne stan, s.m. – 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel 1979). 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră” (Papahagi 1925: 264). 3. Stan, nume de familie frecvent în Săpânța. – Din sl. stanŭ „ședere, oprire„, part. lui stati „a fi” (Titkin, Candrea cf. DER, DEX). Ref. la (3) Stan < stană „stâncă”, ref. la o legendă locală care vorbește despre bărbatul prefăcut în stâncă de dragul zânei Săpâncioara; dar poate fi și der. din Stanislav.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
Stan m. nume bărbătesc foarte răspândit: Stan sau Bran; Stan-Pățitul, om cu experiență îndelungată: la orice treabă de Stan-Pățitul întreabă PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stan n. Mold. pieptul cămășei. [Rus. STANŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stan (stană) n. și f. bolovan: stanuri trunchiate despicau negurele Em. se făcură stane de piatră ISP. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
1) stan (Trans.) n., pl. urĭ (vsl. stanu-, stafiune, stînă, rut. rus. „stațiune, statură, talie”) și stánă (vest) f., pl. e (din pl. stane îld. stanurĭ. V. steĭ 1, stîncă). Stană de peatră, peatră grea și nemișcată: Șloim sta ca un stan de peatră (Agrb. Int. 57). – Și stean (ea dift.), pl. urĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) stan n., pl. urĭ (ca și stan 1). Est. Corpu uneĭ cămășĭ, sacu fără mînicĭ (La cele femeĭeștĭ, stanu e de pînză de fabrică, maĭ ĭeftină, ĭar partea de sus, numită în Munt. cĭupag, e de pînză de casă brodată). – Țpl. probabil greșit cu înt. de „cĭupag”.
Sursa: Dicționaru limbii românești
STAN s. n. v. stană.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) STAN s. n. v. stană.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a Stan s. m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se folosește pentru a exprima ideea de „un oarecare, unul în plus”; Stan și Bran; Stan Pățitul. – Der. Stana (var. Stanca), s. f.; stancă, s. f. (ceucă, Corvus monedula), în ce privește numele comun pentru țigănci, cf. cioacă, cioară.Sursa: Dicționarul etimologic român STAN, stani, s. m. (Reg.) Parte a cămășii femeiești, de la brâu în sus. ♦ Parte a cămășii femeiești, de la brâu în jos. – Bg., sb. stan.Sursa: Dicționarul limbii române moderne stan, s.m. – 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel 1979). 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră” (Papahagi 1925: 264). 3. Stan, nume de familie frecvent în Săpânța. – Din sl. stanŭ „ședere, oprire„, part. lui stati „a fi” (Titkin, Candrea cf. DER, DEX). Ref. la (3) Stan < stană „stâncă”, ref. la o legendă locală care vorbește despre bărbatul prefăcut în stâncă de dragul zânei Săpâncioara; dar poate fi și der. din Stanislav.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
Stan m. nume bărbătesc foarte răspândit: Stan sau Bran; Stan-Pățitul, om cu experiență îndelungată: la orice treabă de Stan-Pățitul întreabă PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stan n. Mold. pieptul cămășei. [Rus. STANŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stan (stană) n. și f. bolovan: stanuri trunchiate despicau negurele Em. se făcură stane de piatră ISP. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
1) stan (Trans.) n., pl. urĭ (vsl. stanu-, stafiune, stînă, rut. rus. „stațiune, statură, talie”) și stánă (vest) f., pl. e (din pl. stane îld. stanurĭ. V. steĭ 1, stîncă). Stană de peatră, peatră grea și nemișcată: Șloim sta ca un stan de peatră (Agrb. Int. 57). – Și stean (ea dift.), pl. urĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) stan n., pl. urĭ (ca și stan 1). Est. Corpu uneĭ cămășĭ, sacu fără mînicĭ (La cele femeĭeștĭ, stanu e de pînză de fabrică, maĭ ĭeftină, ĭar partea de sus, numită în Munt. cĭupag, e de pînză de casă brodată). – Țpl. probabil greșit cu înt. de „cĭupag”.
Sursa: Dicționaru limbii românești
STAN s. n. v. stană.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)