SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SINGULATÍV s.n. (Lingv.) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează în unele limbi singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. [Cf. engl. singulative].
Sursa: Dicționar de neologisme
SINGULATÍV, -Ă I. adj. (în limbile slave, despre o formație derivată) care caracterizează un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)