ragilà v. a răzui cânepa și inul uscat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
rágilă (rágile), s. f. – 1. Darac, pieptene pentru dărăcit cînepa. – 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gîtul cîinilor. – Var. raghilă, ravilă, cu der. Germ. dialectal raffel, germ. Riffel, prin intermediul sl., cf. ceh. rafala, pol. rafla (Cihac, II, 310; Tiktin). – Der. răgila, vb. (a dărăci cînepa sau inul); rahilă, s. f. (Munt., răzătoare).Sursa: Dicționarul etimologic român rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ragilă f. pieptene de tras fuioare: ragila și peptenii de pieptenat câlți CR. [Și raghilă, ravilă: cf. ceh. RAFALA, darac].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)