PRÁDĂ, prăzi, s. f. 1. Faptul de a prăda; prădare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale și (în trecut) a persoanelor luate de cel care pradă (mai ales în timp de război). ◊ Loc. vb. (Înv.) A face pradă = a prăda. 3. Persoană prinsă, răpită, ajunsă în puterea cuiva. ◊ Expr. Pradă (sau prada) cuiva = la discreția, în stăpânirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care servește ca hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare; p. ext. vânat; p. gener. orice poate servi drept hrană viețuitoarelor. ◊ Pasăre de pradă = pasăre răpitoare. 5. (Reg.) Risipă, cheltuială inutilă. – Lat. praeda.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a prádă (prắzi), s. f. – 1. Jaf, furt, prădăciune. – 2. Captură, lucruri furate. – 3. Victimă; jucărie. – Mr. pradă. Lat. praeda (Pușcariu 1367; Candrea-Dens., 1436; REW 6174), cf. it. preda, prov., sp. presa, fr. proie, cat., port. prea. – Der. prăda, vb. (a jefui, a fura), mr. (m)prad, (m)prădare, poate reprezentant direct al lat. praedāre (Pușcariu 1366; Candrea-Dens., 1435; REW 6715), cf. it. predare, port. prear, v. fr. preer; prădăciune, s. f. (jaf), din lat. praedacionem (Pușcariu 1368; Candrea-Dens., 1437; REW 6716), sau mai probabil der. intern (Rosetti, I, 159); prădător, adj. (jefuitor), din lat. praedator (Pușcariu 1369; Candrea-Dens., 1438; REW 6717), sau mai probabil der. intern; prădalnic, adj. (jefuitor). – Din rom. provine rut. prejda, prejdowaty (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 408). Cf. prădui.Sursa: Dicționarul etimologic român
prádă f., pl. ăzĭ și (vechĭ) prade (lat. praeda, it. preda, sard. cat. pg. prea, pv. preza, fr. proie. D. rom. vine rut. preĭda și ung. preda). Ceĭa ce se obține prădînd, furătură, lucru luat pe nedrept de la altu: hoțiĭ se întorceaŭ încărcațĭ de pradă, Tătariĭ aŭ făcut multă pradă, oile ajung prada lupilor. Ceĭa ce se perde [!], se nimicește: corabia fu prada valurilor, casa fu prada foculuĭ. Victimă: omu slab de suflet e prada pasiunilor luĭ. Animal, pasăre de pradă, animal, pasăre carnivoră (ca lupu, vulturu). A fi în prada..., a fi stăpînit de: a fi în prada uneĭ boale, uneĭ teribile neliniștĭ. V. vĭeliște.
Sursa: Dicționaru limbii românești
prádă s. f., g.-d. art. prắzii; pl. prăziSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pradă f. 1. ceeace fiarele răpesc pentru hrana lor: pasăre de pradă; 2. fig. orice se iea cu deasila (mai ales în timp de răsboiu): a făcut multă pradă; 3. cel ce are mult de suferit: fu prada lăcomiei sale; 4. se zice despre lucruri cari s’au prăpădit: în prada focului. [Lat. PRAEDA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PRÁDĂ, prăzi, s. f. 1. Faptul de a prăda; prădare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale și (în trecut) a persoanelor luate de cel care pradă (mai ales în timp de război). ◊ Loc. vb. (înv.) A face pradă = a prăda. 2. Persoană prinsă, răpită, ajunsă în puterea cuiva. ◊ Expr. Pradă (sau prada) cuiva = la discreția, în stăpânirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care servește ca hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare; p. ext. vânat; p. gener. orice poate servi drept hrană viețuitoarelor. ◊ Pasăre de pradă = pasăre răpitoare. 5. (Reg.) Risipă, cheltuială inutilă. – Lat. praeda.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PRĂDÁ, prad, vb. I. Tranz. A jefui, a devasta, a pustii o țară, un ținut etc.; a jefui, a fura cuiva bunuri de preț. ♦ A sărăci, a ruina pe cineva prin acte silnice, prin biruri, amenzi, impozite copleșitoare. – Lat. praedare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
prădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. prad, 2 sg. prazi, 3 prádă; conj. prez. 3 să prádeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prădà v. a jefui, a lua cu violență ce este al altuia. [Lat. PRAEDARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PRĂDÁ, prad, vb. I. Tranz. (Pop.) A jefui, a devasta, a pustii o țară, un ținut etc.; a jefui, a fura cuiva bunuri de preț. ♦ A sărăci, a ruina pe cineva prin acte silnice, prin biruri, amenzi, impozite copleșitoare. – Lat. praedare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)