právăț, právățe și pravắțuri, s.n. 1. (înv. și reg.) drum drept (pe coama unui deal). 2. (reg.) direcție în spațiu. 3. (reg.) puț de intrare într-o mină (pe verticală). 4. (reg.) parte abruptă a unei văgăuni. 5. (înv.) țintă, obiectiv final; țel, scop. 6. (înv. și reg.) loc de observație sau de urmărire; loc deschis folosit într-un anumit scop. 7. (înv.) învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 8. (reg.) fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 9. (s.m.; înv.; în forma: praveț-praveți) dirijor de cor. 10. (s.m.; reg.; în forma: prăviț-prăviți) nuia, lăstar, de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 11. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) fier la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 12. (s.f.; reg.; în forma: praviță) par lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din pomi; par. 13. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) sarcină de lemne.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
právăț (pravéțe), s. n. – 1. (Înv.) Direcție. – 2. (Înv.) Obiectiv, scop, finalitate. – 3. Drum, cărare. Sl. pravĭcĭ „drum drept” (Cihac, II, 287). Este dubletul lui pravăț, s. n. (Banat, puț de mină), din sb. pravac (Candrea), ambele din sl. pravŭ „drept”. – Der. pravednic, adj. (înv., drept, direct), din sl. pravidĭnikŭ; pravilă, s. f. (lege; cod), sl. pravilo; pravilnic, adj. (înv., legitim, legal); pravilnicesc, adj. (înv., legal). Comp. pravoslavie, s. f. (ortodoxie), din sl. pravoslavije, după gr. ỏρθοδοξία; pravoslavnic, adj. (ortodox; pios), din sl. pravoslavinŭ.Sursa: Dicționarul etimologic român
PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țel, țintă, scop. 2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. [Var.: práviță s. f.] – Bg. pravec, sb. pravac.Sursa: Dicționarul limbii române moderne právăț n., pl,. ețe (vsl. pravĭcĭ, drum drept; nsl. pravec, sîrb. -ac, direcțiune. V. pravilă). Vechĭ. Scop, obĭectiv (Beld. 2004, 2593 și 3439). Azĭ. Munt. vest. Drum drept pe muchea unuĭ dîmb (și numele unuĭ deal între Nămăĭeștĭ-Rucăr). Rar. Direcțiune, linie, bătaĭe: în pravățu vîntuluĭ. Drum călăuzitor: a sluji cuĭva drept pravăț. A bate cuĭva pravățu, a te îndrepta spre el, a-l vizita, a fi în relațiunĭ cu el. V. aret.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pravăț n. călăuză (vorbă eșită din uz): drept pravăț îi slujesc NEGR. [Slav. PRAVĬȚĬ, cale dreaptă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
právăț, právățe și pravắțuri, s.n. 1. (înv. și reg.) drum drept (pe coama unui deal). 2. (reg.) direcție în spațiu. 3. (reg.) puț de intrare într-o mină (pe verticală). 4. (reg.) parte abruptă a unei văgăuni. 5. (înv.) țintă, obiectiv final; țel, scop. 6. (înv. și reg.) loc de observație sau de urmărire; loc deschis folosit într-un anumit scop. 7. (înv.) învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 8. (reg.) fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 9. (s.m.; înv.; în forma: praveț-praveți) dirijor de cor. 10. (s.m.; reg.; în forma: prăviț-prăviți) nuia, lăstar, de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 11. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) fier la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 12. (s.f.; reg.; în forma: praviță) par lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din pomi; par. 13. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) sarcină de lemne.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
právăț (pravéțe), s. n. – 1. (Înv.) Direcție. – 2. (Înv.) Obiectiv, scop, finalitate. – 3. Drum, cărare. Sl. pravĭcĭ „drum drept” (Cihac, II, 287). Este dubletul lui pravăț, s. n. (Banat, puț de mină), din sb. pravac (Candrea), ambele din sl. pravŭ „drept”. – Der. pravednic, adj. (înv., drept, direct), din sl. pravidĭnikŭ; pravilă, s. f. (lege; cod), sl. pravilo; pravilnic, adj. (înv., legitim, legal); pravilnicesc, adj. (înv., legal). Comp. pravoslavie, s. f. (ortodoxie), din sl. pravoslavije, după gr. ỏρθοδοξία; pravoslavnic, adj. (ortodox; pios), din sl. pravoslavinŭ.Sursa: Dicționarul etimologic român
PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țel, țintă, scop. 2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. [Var.: práviță s. f.] – Bg. pravec, sb. pravac.Sursa: Dicționarul limbii române moderne právăț n., pl,. ețe (vsl. pravĭcĭ, drum drept; nsl. pravec, sîrb. -ac, direcțiune. V. pravilă). Vechĭ. Scop, obĭectiv (Beld. 2004, 2593 și 3439). Azĭ. Munt. vest. Drum drept pe muchea unuĭ dîmb (și numele unuĭ deal între Nămăĭeștĭ-Rucăr). Rar. Direcțiune, linie, bătaĭe: în pravățu vîntuluĭ. Drum călăuzitor: a sluji cuĭva drept pravăț. A bate cuĭva pravățu, a te îndrepta spre el, a-l vizita, a fi în relațiunĭ cu el. V. aret.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pravăț n. călăuză (vorbă eșită din uz): drept pravăț îi slujesc NEGR. [Slav. PRAVĬȚĬ, cale dreaptă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
právăț, právățe și pravắțuri, s.n. 1. (înv. și reg.) drum drept (pe coama unui deal). 2. (reg.) direcție în spațiu. 3. (reg.) puț de intrare într-o mină (pe verticală). 4. (reg.) parte abruptă a unei văgăuni. 5. (înv.) țintă, obiectiv final; țel, scop. 6. (înv. și reg.) loc de observație sau de urmărire; loc deschis folosit într-un anumit scop. 7. (înv.) învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 8. (reg.) fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 9. (s.m.; înv.; în forma: praveț-praveți) dirijor de cor. 10. (s.m.; reg.; în forma: prăviț-prăviți) nuia, lăstar, de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 11. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) fier la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 12. (s.f.; reg.; în forma: praviță) par lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din pomi; par. 13. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) sarcină de lemne.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
právăț (pravéțe), s. n. – 1. (Înv.) Direcție. – 2. (Înv.) Obiectiv, scop, finalitate. – 3. Drum, cărare. Sl. pravĭcĭ „drum drept” (Cihac, II, 287). Este dubletul lui pravăț, s. n. (Banat, puț de mină), din sb. pravac (Candrea), ambele din sl. pravŭ „drept”. – Der. pravednic, adj. (înv., drept, direct), din sl. pravidĭnikŭ; pravilă, s. f. (lege; cod), sl. pravilo; pravilnic, adj. (înv., legitim, legal); pravilnicesc, adj. (înv., legal). Comp. pravoslavie, s. f. (ortodoxie), din sl. pravoslavije, după gr. ỏρθοδοξία; pravoslavnic, adj. (ortodox; pios), din sl. pravoslavinŭ.Sursa: Dicționarul etimologic român PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țel, țintă, scop. 2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. [Var.: práviță s. f.] – Bg. pravec, sb. pravac.Sursa: Dicționarul limbii române moderne právăț n., pl,. ețe (vsl. pravĭcĭ, drum drept; nsl. pravec, sîrb. -ac, direcțiune. V. pravilă). Vechĭ. Scop, obĭectiv (Beld. 2004, 2593 și 3439). Azĭ. Munt. vest. Drum drept pe muchea unuĭ dîmb (și numele unuĭ deal între Nămăĭeștĭ-Rucăr). Rar. Direcțiune, linie, bătaĭe: în pravățu vîntuluĭ. Drum călăuzitor: a sluji cuĭva drept pravăț. A bate cuĭva pravățu, a te îndrepta spre el, a-l vizita, a fi în relațiunĭ cu el. V. aret.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pravăț n. călăuză (vorbă eșită din uz): drept pravăț îi slujesc NEGR. [Slav. PRAVĬȚĬ, cale dreaptă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a