Am găsit 27 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pasiv:

PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în nici un fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ♦ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PASÍV s.n. 1. Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ♦ Parte a bilanțului în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Gram.) Diateza pasivă a unui verb. [Pl. -ve, -vuri. / < lat. passivum, fr. passif, it. passivo].
Sursa: Dicționar de neologisme

PASÍV, -Ă adj. 1. Care nu acționează, care nu are nici o inițiativă; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu este folosită în mod curent. 2. Diateză pasivă = diateză care arată că subiectul suportă o acțiune făcută de altcineva; verb pasiv = verb la diateza pasivă. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate. [< lat. passivus < pati – a încerca, cf. fr. passif].
Sursa: Dicționar de neologisme

PASÍV, -Ă I. adj. 1. lipsit de inițiativă, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) care arată că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosită în mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezintă pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc., privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ◊ parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligațiilor și sarcinilor cu conținut economic aparținând unei persoane (fizice sau juridice) care împreună cu activul alcătuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*pasív, -ă adj. (lat. passivus, d. pati, passus sum, a suferi). Care sufere [!] acțiunea, care nu lucrează: a avea un rol pasiv. Care nu lucrează, indiferent: rezistență, politică pasivă. Gram. Care arată acțiunea suferită de subĭect, ca, s´a descoperit saŭ a fost descoperit: verb, înțeles pasiv; formă pasivă. S. n., pl. e. Forma pasivă a unuĭ verb: un verb la pasiv. Com. Care e datorit, care trebuĭe plătit altuĭa: datoriĭ pasive. S. n., pl. e. Ceĭa ce datoreștĭ [!] altuĭa; cînd pasivu întrece activu, e pagubă. Adv. În mod pasiv: toate verbele active se pot întrebuința pasiv.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pasív1 adj. m., pl. pasívi; f. pasívă, pl. pasíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pasív2 s. n., (mijloace economice) pl. pasíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pasiv a. 1. care primește acțiunea sau impresiunea: verb pasiv; 2. care nu lucrează: rezistență pasivă. ║ n. 1. forma de conjugare a verbelor pasive; 2. totalitatea datoriilor: pasivul acestui comerciant covârșește activul său.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PASÍV s.n. 1. Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ♦ Parte a bilanțului în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Gram.) Diateza pasivă a unui verb. [Pl. -ve, -vuri. / < lat. passivum, fr. passif, it. passivo].
Sursa: Dicționar de neologisme

PASÍV, -Ă adj. 1. Care nu acționează, care nu are nici o inițiativă; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu este folosită în mod curent. 2. Diateză pasivă = diateză care arată că subiectul suportă o acțiune făcută de altcineva; verb pasiv = verb la diateza pasivă. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate. [< lat. passivus < pati – a încerca, cf. fr. passif].
Sursa: Dicționar de neologisme

*pasív, -ă adj. (lat. passivus, d. pati, passus sum, a suferi). Care sufere [!] acțiunea, care nu lucrează: a avea un rol pasiv. Care nu lucrează, indiferent: rezistență, politică pasivă. Gram. Care arată acțiunea suferită de subĭect, ca, s´a descoperit saŭ a fost descoperit: verb, înțeles pasiv; formă pasivă. S. n., pl. e. Forma pasivă a unuĭ verb: un verb la pasiv. Com. Care e datorit, care trebuĭe plătit altuĭa: datoriĭ pasive. S. n., pl. e. Ceĭa ce datoreștĭ [!] altuĭa; cînd pasivu întrece activu, e pagubă. Adv. În mod pasiv: toate verbele active se pot întrebuința pasiv.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în niciun fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ◊ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în nici un fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ♦ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PASÍV, -Ă I. adj. 1. lipsit de inițiativă, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) care arată că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosită în mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezintă pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc., privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ◊ parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligațiilor și sarcinilor cu conținut economic aparținând unei persoane (fizice sau juridice) care împreună cu activul alcătuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pasív1 adj. m., pl. pasívi; f. pasívă, pl. pasíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pasív2 s. n., (mijloace economice) pl. pasíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pasiv a. 1. care primește acțiunea sau impresiunea: verb pasiv; 2. care nu lucrează: rezistență pasivă. ║ n. 1. forma de conjugare a verbelor pasive; 2. totalitatea datoriilor: pasivul acestui comerciant covârșește activul său.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PASÍV s.n. 1. Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ♦ Parte a bilanțului în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Gram.) Diateza pasivă a unui verb. [Pl. -ve, -vuri. / < lat. passivum, fr. passif, it. passivo].
Sursa: Dicționar de neologisme

PASÍV, -Ă adj. 1. Care nu acționează, care nu are nici o inițiativă; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu este folosită în mod curent. 2. Diateză pasivă = diateză care arată că subiectul suportă o acțiune făcută de altcineva; verb pasiv = verb la diateza pasivă. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate. [< lat. passivus < pati – a încerca, cf. fr. passif].
Sursa: Dicționar de neologisme

*pasív, -ă adj. (lat. passivus, d. pati, passus sum, a suferi). Care sufere [!] acțiunea, care nu lucrează: a avea un rol pasiv. Care nu lucrează, indiferent: rezistență, politică pasivă. Gram. Care arată acțiunea suferită de subĭect, ca, s´a descoperit saŭ a fost descoperit: verb, înțeles pasiv; formă pasivă. S. n., pl. e. Forma pasivă a unuĭ verb: un verb la pasiv. Com. Care e datorit, care trebuĭe plătit altuĭa: datoriĭ pasive. S. n., pl. e. Ceĭa ce datoreștĭ [!] altuĭa; cînd pasivu întrece activu, e pagubă. Adv. În mod pasiv: toate verbele active se pot întrebuința pasiv.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în niciun fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ◊ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în nici un fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ♦ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PASÍV, -Ă I. adj. 1. lipsit de inițiativă, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) care arată că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosită în mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezintă pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc., privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ◊ parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligațiilor și sarcinilor cu conținut economic aparținând unei persoane (fizice sau juridice) care împreună cu activul alcătuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pasív1 adj. m., pl. pasívi; f. pasívă, pl. pasíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pasív2 s. n., (mijloace economice) pl. pasíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pasiv a. 1. care primește acțiunea sau impresiunea: verb pasiv; 2. care nu lucrează: rezistență pasivă. ║ n. 1. forma de conjugare a verbelor pasive; 2. totalitatea datoriilor: pasivul acestui comerciant covârșește activul său.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în niciun fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ◊ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)