OVAȚIÚNE s.f. v. ovație.
Sursa: Dicționar de neologisme
*ovațiúne f. (lat. ovátio, -ónis, mic triunf [!], ovațiune, d. ovare, a sacrifica o oaĭe p. micu triunf, [fig.] a fi triunfător [!], d. ovis, oaĭe). La Romanĭ, triunf maĭ mic acordat unuĭ general: la ovațiune, generalu mergea călare saŭ pe jos, nu în car, ca la triunf, și purta o coronă [!] de mirt. Fig. Aclamațiunĭ publice, onorurĭ zgomotoase și entusiaste [!] acordate cuĭva. – Și ováție.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ovați(un)e f. 1. micul triumf la Romani; 2. onoruri date cuiva într´o adunare: i s´a făcut ovațiuni.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a