OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OBLIGATÓRIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligațional. ♦ Care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].
Sursa: Dicționar de neologisme
OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligațional. ◊ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*obligatóriŭ, -ie adj. (lat. obligatorius). Care are puterea legală de a obliga: clauză, instrucțiune obligatorie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatóriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită obligatoriu a. 1. ce are puterea de a obliga: clauză obligatorie; 2. la care e obligat: instrucțiune obligatorie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -óare adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)