INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].
Sursa: Dicționar de neologisme
incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită incriminà v. a acuza de o crimă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener.: a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I.] – Din fr. incriminer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÎNCRIMINÁ vb. I. v. incrimina.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ÎNCRIMINÁ vb. I. v. incrimina.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)