DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. ♦ Formă fundamentală de raționament în care gândirea se mișcă exclusiv în planul conceptelor, concluzia decurgând cu necesitate din premise. – Din fr. déductif, lat. deductivus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DEDUCTÍV, -Ă adj. care procedează prin deducție; care folosește deducția. (< fr. déductif, lat. deductivus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DEDUCTÍV, -Ă adj. Care procedează prin deducție. [Cf. lat. deductivus, fr. déductif].
Sursa: Dicționar de neologisme
*deductív, -ă adj. (d. lat. deductus, dedus). Care procede pin deducțiune (în opoz. cu inductiv).
Sursa: Dicționaru limbii românești
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită deductiv a. care procede prin deducțiune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)