CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CRITICÁ vb. tr. 1. a dezvălui greșelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare. 2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greșelile cuiva. ◊ (peior.) a vorbi de rău, a bârfi. (< fr. critiquer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CRITICÁ vb. I. tr. A da la iveală greșelile, lipsurile (unei persoane, ale unei opere etc.), arătând cauzele și indicând mijloacele de remediere, de îndreptare. [P.i. crític. / < fr. critiquer, it. criticare].
Sursa: Dicționar de neologisme
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 críticăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită criticà v. 1. a judeca: a aprecia o operă; 2. a vorbi de rău, a defăima: a critica faptele altuia.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CRÍTICĂ s.f. I. Arta de a interpreta și aprecia operele artistice sau științifice. ◊ Critică de text = comentarii asupra formei și conținutului unui text. II. Metodă de educare constând în scoaterea la iveală a greșelilor și lipsurilor și în indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. [Cf. fr. critique, it. critica, rus. kritika, gr. kritike].
Sursa: Dicționar de neologisme
CRÍTICĂ, critici, s. f. III. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ♦ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) crítică s. f., g.-d. art. críticii; (observații) pl. críticiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită critică f. 1. arta de a cerceta și judeca operele altuia (cărți, scrieri de artă, etc.): critica studiază opera literară sau artistică, transportând’o în mediul unde s’a născut și reconstituind starea politică, socială și religioasă în care a fost produsă; 2. censură răutăcioasă sau severă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
critica - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul critic
critică - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul critic