CONFIÁ, confiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. confier.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONFIÁ2 vb. tr. a impregna (fructe) cu un sirop de zahăr, a zaharisi. (după fr. confier)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONFIÁ1 vb. I. tr. a încredința cuiva un secret, o taină. II. refl. a se încrede în cineva; a se destăinui. (< fr. confier)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONFIÁ vb. I. (Franțuzism) 1. tr. A mărturisi, a destăinui. 2. refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. confier, cf. lat. confidere – a avea încredere].
Sursa: Dicționar de neologisme
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită confià v. 1. a remite fidelității, îngrijirilor, discrețiunii cuiva: când a plecat azi Vodă, te-a confiat el mie AL.; 2. a avea confiență, a face o confidență: dorul și-l confie câmpului EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)