COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cocióc (cociócuri), s. n. – 1. Mlaștină. – 2. Cap, capăt. Origine necunoscută. Pare a fi un cuvînt expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; însă această explicație nu se potrivește cu primul sens. DAR propune o legătură cu rus. kočka „grind într-o regiune mlăștinoasă”.Sursa: Dicționarul etimologic român
cocĭóc n., pl. oace și urĭ (orig. neșt.). Sud (Ant. I)). Insulă de plaur plutitoare, numită și coșcovă și mogîldan (Dun.): peștele să [!] bagă la cocĭoace, pescariĭ pitesc raciĭ pin [!] cocĭoace (VR. 1927, 5, 156), pîn ce [!] cocĭocurĭ se nutreaŭ (niște vulturĭ) știa sfintu [!] (Chir. CL. 1912, 1202). Baltă de apă stagnantă cu aniĭ care nu se primenește de cît cînd vine unda mare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cocióc s. n., pl. cocioáce/cociócuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Cocioc n. sat în jud. Ilfov cu 3200 loc., lângă stația Periș. Domeniul Coroanei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
cocióc (cociócuri), s. n. – 1. Mlaștină. – 2. Cap, capăt. Origine necunoscută. Pare a fi un cuvînt expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; însă această explicație nu se potrivește cu primul sens. DAR propune o legătură cu rus. kočka „grind într-o regiune mlăștinoasă”.Sursa: Dicționarul etimologic român cocĭóc n., pl. oace și urĭ (orig. neșt.). Sud (Ant. I)). Insulă de plaur plutitoare, numită și coșcovă și mogîldan (Dun.): peștele să [!] bagă la cocĭoace, pescariĭ pitesc raciĭ pin [!] cocĭoace (VR. 1927, 5, 156), pîn ce [!] cocĭocurĭ se nutreaŭ (niște vulturĭ) știa sfintu [!] (Chir. CL. 1912, 1202). Baltă de apă stagnantă cu aniĭ care nu se primenește de cît cînd vine unda mare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cocióc s. n., pl. cocioáce/cociócuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Cocioc n. sat în jud. Ilfov cu 3200 loc., lângă stația Periș. Domeniul Coroanei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cocióc (cociócuri), s. n. – 1. Mlaștină. – 2. Cap, capăt. Origine necunoscută. Pare a fi un cuvînt expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; însă această explicație nu se potrivește cu primul sens. DAR propune o legătură cu rus. kočka „grind într-o regiune mlăștinoasă”.Sursa: Dicționarul etimologic român
cocĭóc n., pl. oace și urĭ (orig. neșt.). Sud (Ant. I)). Insulă de plaur plutitoare, numită și coșcovă și mogîldan (Dun.): peștele să [!] bagă la cocĭoace, pescariĭ pitesc raciĭ pin [!] cocĭoace (VR. 1927, 5, 156), pîn ce [!] cocĭocurĭ se nutreaŭ (niște vulturĭ) știa sfintu [!] (Chir. CL. 1912, 1202). Baltă de apă stagnantă cu aniĭ care nu se primenește de cît cînd vine unda mare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cocióc s. n., pl. cocioáce/cociócuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Cocioc n. sat în jud. Ilfov cu 3200 loc., lângă stația Periș. Domeniul Coroanei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)