CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cĭudát, -ă adj. (d. cĭudă saŭ bg. čudat. V. chisnovat). Straniŭ, curios, bizar. Adv. În mod straniŭ. V. paraxin și șod.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ciudat a. de mirare, curios: om ciudat, lucru ciudat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)