CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ceaún (ceaune), – s. n. 1. Căldare de fier, oală mare. – 2. Nivel, instrument de zidar. Tăt. čahun „ceaun” (Gaster, ZRPh., V, 169; Șeineanu, II, 125; Weigand, Jb., XVI, 222; DAR); cf. tc. çuyen „fontă, tuci”, rut. ča(v)un „ceaun”. – Der. ce(a)unar, s. m. (cioban care se îngrijește de fiertul laptelui). – Din. rom. provine mag. szaun, la ungurii din Mold. (Treml, Magyar Nyelvőr, XXVII, 173).Sursa: Dicționarul etimologic român
CEAÚN, ceaune, s. n. Căldare (mică) de tuci, cu fundul rotund, în care se fierbe de obicei mămăliga. ♦ Conținutul unui asemenea vas. – Tătar ča(h)un (ucr. ča(v)un).Sursa: Dicționarul limbii române moderne ceaún n., pl. e (rut. čaun, čahun, čavun, ceaun, d. tăt. ča[h]un; rus. čugún, fontă, tucĭ). Vas de fontă în care se face mămăligă. Cumpăna orizontală a zidaruluĭ. – În Munt. și ceaon (pl. oane) și tucĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ceaún s. n., pl. ceaúneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ceaun n. 1. căldare de tuciu pentru facerea mămăligei: luase ceaunul de pe foc să mestece mămăliga CR.; 2. cumpăna orizontală a zidarului. [Turc. ČUYEN, tuciu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ceaún (ceaune), – s. n. 1. Căldare de fier, oală mare. – 2. Nivel, instrument de zidar. Tăt. čahun „ceaun” (Gaster, ZRPh., V, 169; Șeineanu, II, 125; Weigand, Jb., XVI, 222; DAR); cf. tc. çuyen „fontă, tuci”, rut. ča(v)un „ceaun”. – Der. ce(a)unar, s. m. (cioban care se îngrijește de fiertul laptelui). – Din. rom. provine mag. szaun, la ungurii din Mold. (Treml, Magyar Nyelvőr, XXVII, 173).Sursa: Dicționarul etimologic român CEAÚN, ceaune, s. n. Căldare (mică) de tuci, cu fundul rotund, în care se fierbe de obicei mămăliga. ♦ Conținutul unui asemenea vas. – Tătar ča(h)un (ucr. ča(v)un).Sursa: Dicționarul limbii române moderne ceaún n., pl. e (rut. čaun, čahun, čavun, ceaun, d. tăt. ča[h]un; rus. čugún, fontă, tucĭ). Vas de fontă în care se face mămăligă. Cumpăna orizontală a zidaruluĭ. – În Munt. și ceaon (pl. oane) și tucĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ceaún s. n., pl. ceaúneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ceaun n. 1. căldare de tuciu pentru facerea mămăligei: luase ceaunul de pe foc să mestece mămăliga CR.; 2. cumpăna orizontală a zidarului. [Turc. ČUYEN, tuciu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)