BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe lame care se închid, intrând între plăsele; brișcă1. – Din tc. biçak (influențat de brici).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a briceág (bricége), s. n. – Cuțitaș, brișcă. Var. briceac, briceagă. Mag. bicsak, tc. biçak (DAR; Popescu-Ciocănel 16), care se consideră în general a fi rezultatele sl. bričĭ, dar care sînt, cu mai mare probabilitate, cuvinte orientale, cf. cuman. bičak (Kuun 97), țig. biča „secure” (Wlislocki 74); cf. și bg. bričak, pol. biczak. R. se explică prin influența lui brici. Der. sînt proprii Trans. de Nord: bricegeană, s. f. (dans tipic); bricică, s. f. (briceag); brișcuță, s. f. (cuțit); brișcăli, vb. (a bate).Sursa: Dicționarul etimologic român
BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe limbi care se închid intrând între plăsele. – Tc. biciak.Sursa: Dicționarul limbii române moderne briceág n., pl. ege (turc. byčak, cuțit de masă, infl. de bricĭ, de unde și bg. bričak, briceag; vsîrb. bičak, cuțit; ung. bicsak de unde și pol. biczak, briceag. V. bișchie). Sud. Cuțitaș de buzunar de ascuțit creĭoanele ș.a. – În est cuțitaș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
briceág s. n., pl. bricégeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită briceag n. cuțitaș de tăiat creioane și penițe. [Bulg. BRIČAK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe lame, care se închid intrând între plăsele; brișcă1. – Din tc. biçak (influențat de brici).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)