BREB, brebi, s. m. Animal rozător înrudit cu castorul, care trăia odinioară și în țara noastră (Castor fiber). – Din sl. bebrŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a breb (brébi), s. m. – Castor. Sl. bebrŭ, bebrĭ și de asemenea bibrŭ, bobrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac, II, 28; DAR); cf. rus. bobrĭ, pol. bóbr, ceh. bobr, cr. breber. După Miklosich, Fremdw., 77, espe un cuvînt împrumutat de sl. din vreo limbă străină, ceea ce l-a determinat pe Philippide, Principii, 140, să creadă că slavii îl împrumutaseră din rom.; totuși, după Berneker 44, este cuvînt indo-european, normal în sl. Der. din rom. plecîndu-se de la lat. fiber, propusă odinioară de Diez, I, 63 și reluată de Koerting 1291 și de Philippide, fusese deja respinsă de Cihac, I, 29 și Densusianu, Rom., XXXIII, 275 și Hlr., 98. Cf. breabăn.Sursa: Dicționarul etimologic român
BREB, brebi, s. m. (Înv.) Animal rozător înrudit cu castorul, care trăia odinioară și în țara noastră (Castor fiber). – Slav (v. sl. bebrŭ).Sursa: Dicționarul limbii române moderne breb m. (vsl. bĭbrŭ, bebrŭ, rus. bobr; germ. biber; fr. bièvre; it. bevére; lat. fiber și brebus). Vechĭ. Castor. (Numele uneĭ mănăstirĭ și a unuĭ sat în Prah.). V. biber.
Sursa: Dicționaru limbii românești
breb, -i, s.m. – Animal rozător; castor (Castor fiber). ♦ Breb, sat aparținător com. Ocna-Șugatag, situat la poalele Gutâiului. – Din sl. bebrŭ (posibil aparținând stratului i.-e.).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
breb s. m., pl. brebiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită BREB, brebi, s. m. Animal rozător înrudit cu castorul, care trăia odinioară și în țara noastră (Castor fiber). – Din sl. bebrŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)