ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ASUMÁ vb. I. tr. 1. A-și lua (ceva) asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unui lucru. 2. A accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele care rezultă din ea. [P.i. asúm, 3,6 -mă. / < fr. assumer].
Sursa: Dicționar de neologisme
ASUMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări. II. tr. a accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele ce rezultă din ea. (< fr. assumer, lat. assumere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Fr. assumer (lat. lit. assumere).Sursa: Dicționarul limbii române moderne asumá (a ~) vb., ind. prez. 3 asúmăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită asumà v. a lua asupră-și: a asuma răspunderea faptului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)