ALEGÁ1, alég, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ALEGÁ vb. tr. (jur.) a invoca ceva ca scuză, ca motiv. (< fr. alléguer, lat. allegare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ALEGÁ vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / < fr. alléguer, cf. lat. allegare].
Sursa: Dicționar de neologisme
alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formații neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu același sens, dar în limba pop. are o circulație intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde și alianță, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.Sursa: Dicționarul etimologic român alegá2 (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
a lega (pe cineva) burduf / cobză expr. a lega (pe cineva) strâns ca să nu poată scăpa.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă.Sursa: Dicționar de argou al limbii române ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Fr. alléguer (lat. lit. allegare).Sursa: Dicționarul limbii române moderne alegá1 (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 3 alegheázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ALEGÁ1, alég, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ALEGÁ vb. tr. (jur.) a invoca ceva ca scuză, ca motiv. (< fr. alléguer, lat. allegare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ALEGÁ vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / < fr. alléguer, cf. lat. allegare].
Sursa: Dicționar de neologisme
alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formații neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu același sens, dar în limba pop. are o circulație intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde și alianță, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.Sursa: Dicționarul etimologic român alegá2 (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
a lega (pe cineva) burduf / cobză expr. a lega (pe cineva) strâns ca să nu poată scăpa.Sursa: Dicționar de argou al limbii române a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Fr. alléguer (lat. lit. allegare).Sursa: Dicționarul limbii române moderne alegá1 (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 3 alegheázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)