AFUMĂTÓR s. n. v. afumătoare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a afumătór, -oáre adj. Care afumă. Substanțe afumătoare: smirna și tămîĭa îs afumătoare. S. f., pl. orĭ. Instrument de afumat (căție saŭ cădelniță).
Sursa: Dicționaru limbii românești
afumătór (rar) adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită afumător m. cel ce afumă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AFUMĂTÓR, -OÁRE, (1,2,3,4) afumători, s.f, (5) afumători, -oare, adj. 1. S. f. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. S. f. Utilaj (mecanic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. S. f. Afumătorie. 4. S. f. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. 5. Adj. (Rar) Care afumă. [Var: afumătór s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)