Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele ștab:

ȘTAB (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ștab s.n. (reg.) rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

ȘTAB s. m. (fam.) persoană de vază pe plan social; șef, conducător. (< germ. Stab)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ștab (ștaburi), s. n.1. (Înv.) Stat Major. – 2. (S. m.) Ofițer din Statul Major. Germ. Stab, prin intermediul rus. štab (Candrea). Este dubletul lui șteap, s. m. (spin, mărăcine), prin intermediul săs. stap (Drăganu, Dacor., III, 709; cf. Graur, BL, III, 43), cf. sb. štap, rus. štepa (în Munt., mai curînd în forma ștep).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ștab n., pl. urĭ (rus. štab, d. germ. [general]-stab). Vechĭ. Stat-major. Sediŭ: ștabu regimentuluĭ. V. dejurstvă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ștab1 (ofițer superior, șef) (înv., fam.) s. m., pl. ștabi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ștab2 (stat-major) (înv.) s. n., pl. ștáburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ștab n. stat-major: ștabul regimentului. [Nemț. (GENERAL)STAB].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (înv.) Stat-major. 2. S. m. (înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. stab.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘTAB (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ștab s.n. (reg.) rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

ȘTAB s. m. (fam.) persoană de vază pe plan social; șef, conducător. (< germ. Stab)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ștab n., pl. urĭ (rus. štab, d. germ. [general]-stab). Vechĭ. Stat-major. Sediŭ: ștabu regimentuluĭ. V. dejurstvă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ștab1 (ofițer superior, șef) (înv., fam.) s. m., pl. ștabi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ștab2 (stat-major) (înv.) s. n., pl. ștáburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ștab n. stat-major: ștabul regimentului. [Nemț. (GENERAL)STAB].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ștab (ștaburi), s. n.1. (Înv.) Stat Major. – 2. (S. m.) Ofițer din Statul Major. Germ. Stab, prin intermediul rus. štab (Candrea). Este dubletul lui șteap, s. m. (spin, mărăcine), prin intermediul săs. stap (Drăganu, Dacor., III, 709; cf. Graur, BL, III, 43), cf. sb. štap, rus. štepa (în Munt., mai curînd în forma ștep).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (înv.) Stat-major. 2. S. m. (înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. stab.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)